AFP: Franța, Polonia au experimentat dispute similare cu cea din România privind reprezentarea la UE

AFP: Franța, Polonia au experimentat dispute similare cu cea din România privind reprezentarea la UE
Publicat: 13/06/2012, 10:55
Actualizat: 13/06/2012, 12:47

Franța și Polonia s-au confruntat, în trecut, cu polemici similare cu cea existentă în România, între președinte și premier, privind reprezentarea țării la reuniunile europene, notează Agenția France Presse.

AFP prezintă situația din România, unde Parlamentul a adoptat declarația propusă de USL, potrivit căreia primul-ministru, și nu președintele, trebuie să prezinte poziția României la lucrările Consiliului European din 28 iunie.

„Decizia, care nu are caracter constrângător, riscă să îl nemulțumească pe președinte, care a reprezentat permanent România la summiturile europene după 2008”, apreciază AFP.

„Polemici similare au avut loc în Franța, în timpul mandatului președintelui François Mitterrand și celui al premierului Jacques Chirac, apoi, între Chirac, devenit președinte, și premierul Lionel Jospin”, precizează agenția de știri franceză, reamintind că Jacques Chirac și Lionel Jospin au asistat de mai multe ori împreună la summiturile Consiliului European.

„Și Polonia s-a confruntat cu o situație similară în timpul mandatului președintelui ultraconservator Lech Kaczynski, care nu a ezitat, în 2009, să închirieze un avion pentru a se deplasa la Bruxelles, în contextul în care premierul liberal Donald Tusk încerca să îl împiedice să asiste la un summit al Consiliului European”, observă AFP.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei...